Cum să stai calm și cu focus pe atitudine, ar putea fi o adevărată provocare în aceste zile.

Am întâlnit crize ca și adolescentă în anii ꜥ80. Am trăit crize începând cu anii 1990 când nu erau locuri de muncă pentru pregătirea pe care o aveam de inginer. După această criză au urmat multe altele.

Gândidu-mă acum la ce am făcut în anul 1992 îmi dau seama că ce a contat a fost atitudinea cu care am abordat situația respectivă. Pe atunci nici nu știam că se numește atitudine.

De fapt motivul pentru care sunt și azi în antreprenoriat este criza din anii 1992-1993. În anul 1992 când am terminat facultatea, a fost primul an când nu s-au mai dat locuri de muncă. Pot spune că fac parte din prima generație de șomeri și nici nu foloseam pe atunci această denumire.

Ce am făcut atunci a fost că am căutat soluții să pot produce venituri care să mă ajute să trăiesc. Am lucrat în comerțul clasic. Am creat haine și le vindeam. Iar în 1993 mi-am înființat prima firmă alături de soțul meu și de o familie de prieteni și prin care vindeam eugenie.

De atunci sunt în antreprenoriat.

Inconștient la acel moment am înțeles că nu pot să gestionez decât ceea ce făceam eu, comportamentul  căruia azi îi spunem atitudine.

Photo by mauro paillex on Unsplash

Sunt multe cărți scrise despre atitudine, învățam zilnic câte ceva despre ea, dar când suntem puși în anumite situații vom reacționa diferit. Ce văd și aud acum în jur sunt atitudini care merită trecute într-o carte.

Unii nu dau importanță evenimentelor și iau totul într-un râs ironic.

Alții sunt atât de agitați că se plâng că nu au timp.

Alții sunt calculați și par destul de calmi.

Alții așteaptă să facă autoritățile ceva.

Alții sunt atât de îngroziți că nu pot să reacționeze.

Și sunt și alții care căută să ajute într-un fel. În ultima categorie îmi doresc să mă situez și eu. Sau cel puțin sper că pot ajuta măcar prin aceste articole.

E adevărat că atmosfera și ce se întâmplă acum nu este roz, dar cu ce ajută să mă plâng, să mă vait, să judec, să caut vinovați sau să cred ca nu mai mie mi se întâmplă.

Părerea mea că nu mă ajută. Probabil că mă voi afunda și mai tare în acea stare din care nu o să pot ieși sau voi ieșii foarte greu. Este atât de important să alegem atitudinea potrivită pentru acest moment.

Imaginează-ți că te afli pe un câmp cu teren mâlos, dar atunci când ai început să calci pe el nu știai că terenul este moale și că la orice pas pe care îl faci te afunzi mai tare.

Ești doar la începutul acestui câmp și ai făcut doar 2 pași și constați că te afunzi și mai tare. Te uiți în față este terenul mâlos. Te uiți în direcția de unde vii terenul și terenul pare este solid și vezi și un  drum care se pare că este mai solid.

Ce alegi : să îți continui drumul pe terenul mâlos sau te gândești că ai putea încerca să mergi pe celălalt drum care pare mai solid? Ce atitudine adopți: te afunzi sau cauți să ieși de acolo?

Orice ai adopta este atitudinea ta, dar îți recomand:

1. Acceptă situația actuală , cel puțin ceea nu este în controlul tău
2. Întreabă-te :Mă ajută în viitor ceea ce fac acum?
3. Schimbă-ți starea ( fă ceea ce îți dă o o stare bună)
4. Apucă-te de treabă

Ai aici un scurt video de la Bryan Tracy despre influența gândurilor negative!

Poate te ajută să iți schimbi starea, urmatoarea fabulă cântată de Rosu și Negru.

Ce nu ți-am spus este că atitudinea se antrenează.

Sper că a meritat efortul să citești articolul și că te-am pus pe gânduri.

Tu ce poveste ai despre atitudinea pe care o adopți?

Te invit să te abonezi la site sau la pagîna de facebook. Iar, dacă ai un prieten căruia i-ai putea recomanda aceste articole te rog nu ezita să o faci.

Mulțumesc pentru că exiști.

Spor și încredere să ai,

Gabriela