Stai calm și cu focus pe priorități!

Să stai calm și cu focus pe priorități, deja pare cam mult.

În ultima perioadă am constat că fiecare dintre noi reacționează la stimulii externi și este cu mai puțin focus pe priorități.

Clar că s-au schimbat multe: unii lucrează de acasă pentru prima dată și le este greu sa se adapteze, mai ales că toată familia este acasă, iar mintea știe că acasă este despre relaxare.

Alții lucrează de acasă de mai mulți ani, cum e cazul meu, dar s-a schimbat programul pentru că nu se mai pot face deplasările afară oricând.

Iar, toată lumea vrea să ajute pe toată lumea și este multă agitație. Sunt multe sentimente de urgență, multe activități de susținere și ajutorare, care se concretizează sau nu.

Este foarte bine să avem inițiative, dar să fie făcute cu scop astfel încât să obținem rezultatul dorit.

De unde știu? Știu pentru că m-a apucat și pe mine agitația și pe cei apropiați mie. Dar mi-am dat seama că este posibil să nu iau cele mai bune decizii.

Ce am constat este: că avem tendința de a ne agita fără a începe să analizăm ce e de făcut, ce nevoi sunt.

Și ce este cel mai rău este că ne consumăm energia, resursele materiale, fizice, energetice și nu obținem rezultatul scontat. Aceste resurse datorită contextului sunt destul de limitate, iar rezultatul unor decizii nepotrivite poate duce la adevărate dezastre ale căror efecte se vor vedea mai târziu.

După principiul măștii de oxigen din avion, când în caz de urgență își pune întâi masca de oxigen părintele și după aceea pune masca de oxigen copilului, așa și în situații de criză ar fi bine să analizăm cui punem întăi „masca de oxigen”. Este admirabil că vrem sa ajutăm, dar cu ce preț.

Photo by Adrià Crehuet Cano on Unsplash

Putem să folosim diverse criterii pentru a decide pe ce ne focusăm, care este lista de priorități.

Putem folosi matricea priorităților a lui Eisenhower, fost președinte american, care este un instrument de planificare. Sunt multe informții pe internet si nu vreau să intru în detalii. Ai mai jos modelul acestei matrici care se aplică oricărui domeniu și un link al unui articol care explică în detaliu cum se aplică. https://actionvideo.ru/ro/ozhegova/kvadrat-vazhnyh-i-nevazhnyh-del-a-srochnye-i-vazhnye-prakticheskaya-realizaciya.html

 

Căută pe net și vei găsii o multitudine de materiale cu această temă

Cele 2 axe după care se face prioritizarea sunt: important și urgent. Cadranul cel mai important este atunci cănd te-ai decis pe loc să acționezi, este cel care îndeplinește ambele funcții: important și urgent.

Atunci când te-ai hotărat să ajuți ar fi bine să te uiți  dacă problema de care te ocupi intră în acest cadran.

Te invit ca înainte de a hotărâ dacă acel lucru pe care vrei să-l faci este important și urgent, să nu uiți să îți pui întâi tu “masca de oxigen” și după aceea să îi ajuți pe ceilalți.

Un alt criteriu ar fi să îți rășpunzi la următoarea întrebare: Ce impact va avea decizia mea asupra mea, a familiei mele, a celor din jur, a comunității?

Această întrebare este foarte bine ilustrată de Paulo Coehlo, în cartea Războinicul Luminii:

“ Înainte de-a lua o hotărâre importantă- să declare un război, să se mute împreuna cu prietenii pe altă câmpie, să aleagă un ogor de însămânțat – războinicul se întrebă : “ Ce urmări va avea asta asupra celei de-a cincea generații a urmașilor mei?” Un războinic este conștient ca actele fiecărei persoane au consecințe care se prelungesc vreme îndelungată și trebuie să știe ce fel de lume lasă pentru cea de-a cincea generație după el.”

Nu trebuie să fii de acord cu mine, dar marii filantropi întâi s-au ajutat pe ei și după aceea i-au ajutat pe cei din jur.

Personal activez ca voluntar în diferite asociații. Am exersat din plin câțiva ani, implicarea doar în folosul comunității fără să mă ocup de activitătile profesionale care mi-ar fi putut aduce venitul necesar existenței.

Am exersat și doar dezvoltarea carierei cu prea puțină implicare în comunitate.

Prima mi-a adus mulțumire sufletească și zero venituri, adică m-am dus mai aproape de falimentul personal. A doua mi-a adus venituri, carieră și puțină mulțumire sufletească.

Ce vreau sa îți spun este că extremele nu aduc valoare în viața nici unui om și că ar fi bine să ne mișcăm pe această scală astfel încâț să fim într-un echilibru interior cu impact pozitiv în exterior.

Iar acest echilibru îți garantez că o să îți dea acea stare de bine care îi va inspira si pe cei din jurul tău.

Recomand: stai calm si cu focus pe priorități.

Tu ce poveste ai despre priorități?

Sper că a fost util articolul și îți mulțumesc pentru că l-ai citit.

Nu ezita sa te abonezi la site, la pagina de facebook sau să-l dăruiesti unui prieten care poate are nevoie de el.

Spor și încredere să ai,

Gabriela

 

Add a Comment

Your email address will not be published.