Stai calm și negociază cu tine!

Stai calm și negociază cu tine! Parcă aud: cum adică să negociez cu mine? M-am întrebat și eu mulți ani și am priceput într-un târziu.

Acum vreo 8-9 ani auzisem la un moment dat că Andrew Carnegie un magnat al oțelului în anii 1900 a spus: „ Nu negociez cu nimeni până nu am terminat de negociat cu mine.”

Sincer nu am înțeles nimic din această zicere la acel moment.

Cum eram în schimbare de activitate profesională, treceam de la management la coaching, mi s-a părut în neregulă recomandarea ”să nu negociez cu nimeni” în condițiile în care în antreprenoriat negociezi toată ziua cu colegii, cu salariații, cu partenerii, cu clienții, cu furnizorii, cu autoritățile. Totul era o negociere continuă. De fapt, esența și secretul la ce a zis Andrew Carnegie era în cuvintele „ până nu am terminat de negociat cu mine”.

Am descoperit acest lucru de-a lungul anilor și nu a fost prea comod. Am constat ca cea mai lungă și dificilă negociere este cu tine însuți. Dar, dacă ai reușit asta îți va aduce multe rezultate și stare de bine.

Când am început să mă ocup de coaching, să antrenez oamenii pentru a-și depăși blocajele,  pentru a-și găsi direcția profesională, pentru a rămâne motivați, pentru a-și scoate la lumină adevăratul potențial am avut câteva provocări legate de timp, de bani, de tipul de colaborări, de organizare și multe altele.

Îmi tot stabileam programe, limite, îmi tot făceam agenda, dar erau momente când lucrurile nu ieșeau așa cum credeam eu că mi le doream.

Ce făceam de fapt: îmi propuneam să lucrez un anumit număr de ore și un anumit preț pe sesiune. Dar, undeva pe parcursul derulării activității începeam să nu mă mai simt prea bine cu mine. Ba mi se părea că nu muncesc suficient timp, ba că nu am suficient timp să fac și altceva, ba că prețul era prea mic, ba prea mare. Cert este că în capul meu erau tot timpul contradicții.

Conform unui principiu simplu: 2 săbii nu încap în aceeași teacă și în capul meu erau tot timpul contradicții, un fel de 2 săbii, care nu încăpeau în aceeași teacă.

Ce se întâmpla: fiecare idee, fiecare gând emis care era în contradictoriu cu un alt gând de fapt îl anula pe primul. Care era rezultatul: nu se întâmpla nimic și pot spune că nimic nu mergea.

Înainte de 2010 când nu cunoșteam cum funcționează mintea ( nu că acum aș știi!) aș fi dat vina pe societate, politică, economie, pe oameni, ș.a.ș.m.d. Când am aflat cam ce se întâmplă cu mintea nu am mai putut să dau vina pe nimeni. Aveam o singură persoană responsabilă în fața mea : EU.

Așa că am fost nevoită să înteleg ce vreau eu cu adevărat, să negociez cu mine întâi si după aceea cu ceilalți.

Am câteva întrebări pe care le folosesc și poate te ajută si pe tine:

  1. Ce este cu adevărat important pentru mine?
  2. Ce este îmi doresc cu adevărat?
  3. Ce altceva îmi doresc și este cu adevărat important pentru mine?
  4. Cum mă simt dacă am obținut ceea ce mi-am dorit?

Sunt doar câteva întrebări pe care ți le poti pune.

Dupa ce ai răspuns la aceste întrebări sau la altele pe care ți le-ai pus, după ce ai negociat cu tine, atunci poți cu adevărat să negociezi cu ceilalți. Ce obții după ce ai negociat întâi cu tine: calm, claritate, liniște și poți pune la punct un plan, o strategie ca să obții ceea ce îți dorești cu adevărat. Vei negocia ușor cu oricine după ce ai negociat cu tine.

Nu mă crede pe mine, încearcă!

Stai calm și negociază cu tine.

Tu ce poveste ai despre negocierea cu tine?

Spor și încredere să ai,

Gabriela

 

 

 

 

 

One thought on “Stai calm și negociază cu tine!”

  1. […] Nu am terminat de negociat cu noi înșine ( vezi articolul despre negocierea cu noi înșine) […]

Add a Comment

Your email address will not be published.