Dacă sunt viu, pot să am o stare de bine bună!

Starea de bine este fundația pe care putem să construim relații armonioase, o carieră, o viață echilibrată, o familie care este în armonie. Putem construi orice ne dorim pe o stare de bine bună.

Știm de copii ce avem de facut ca să ne creștem starea de bine:

  • Mâncăm doar ce ne place
  • Ne jucăm când vrem noi
  • Facem tot felul de mișcări ce au legătura cu activitatea fizică
  • Râdem la orice lucru cât de minor ar fi
  • Sărim fizic cât de mult se poate
  • Stăm cât mai mult afară
  • Inventăm foarte multe jocuri
  • Suntem creatori permanenți
  • Punem continuu întrebări
  • Curiozitatea este ceva normal
  • Suntem empatici cu animalele sau cu cei supărați
  • Iubim necondiționaț pe oricine
  • Suntem vii

Când le scriu acum îmi dau seama că avem așa de multe soluții de a ne crește starea de bine încă de mici. Pe parcursul vieții uităm să fim veseli, însă.

Când suntem mici viața este o veselie continuă și totul pare ușor.

Ce putem face acum este să învățăm să râdem din nou, să învățăm să ne creștem starea de bine dar în mod conștient.

Ce avem de făcut este doar să fim atenți la noi să vedem ce ne ajută să ne creștem starea de bine.

Poate fi muzica, poate fi mișcarea fizică, pot fi săriturile, poate fi ceva ce creezi, desenezi,poate fi artă, citit, să gătești ceva, să plantezi flori, să cânți, să dansezi, să meditezi, să contempli, să te uiți la un film artistic, să scrii sau orice alt ceva care te ajută să ai o stare bună.

Să recapitulăm pașii:

  1. Observă-te ce îți dă o stare bună.
  2. Fă acel ceva care te ajută să îți ridici starea
  3. Măsoara nivelul stării de bine de la 1 la 10 înainte și după ce ai aplicat

( după ridicarea stării de bine e indicat să ai peste 8, dacă nu insiști până ajungi la minim 8)

  1. Acum e momentul să te apuci de muncă
  2. Repetă zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi procesul.

Personal dacă fac 30 de secunde de sărituri sau un dans cu ritm rapid mi-am ridicat starea de bine peste 8 cu siguranță! Sunt zile în care exercitiile fizice mă ajută. Să nu uit: râsul. O porție bună de râs face minuni și contribuie la creșterea instantane a stării de bine.

Ani de zile am avut căutat soluții să îmi ridic starea de bine și am constat că avem tot ce ne trebuie doar să fim atenți la noi, la ce ni se potrivește.

Doar începe, fi atent la tine, fii conștient, rămâi viu și o să ai o stare de bine bună!

Cum spunea  Marcus Aurelius: Nu uita! Îți trebuie puține lucruri ca să fii fericit!

Tu ce poveste ai despre ce te face să ai o stare de bine?

Spor și încredere să ai,

Gabriela

Add a Comment

Your email address will not be published.