Cu ochii pe cer!

Cu ochii pe cer mergeam și când eram copil. Eram așa peocupată de ce este pe sus pe cer că tot timpul mă împiedicam și ajungeam rapid pe jos. Cel putin așa spune mama mea.

Același lucru mi s-a întamplat și azi: serveam micul dejun împreună cu soțul meu și cu ochii spre cer am văzut sosind berzele. A fost un moment de mare bucurie când am văzut berzele pentru că ele anunță instalarea primăverii cu adevărat.

Dar, parcă păsările știau că mă uit la ele și au oferit un adevărat spectacol pe cerul perfect senin. Zburau lin, se învârteau în cerc, pluteau cu aripile întinse, parcă se așteptau una pe cealaltă. Totul a fost ca un spectacol de balet la care noi am avut bilet în primul rând. Totul s-a desfășurat pe un cer calm și liniștitr. Cred că îți imaginezi ce stare de bine ne-a dat. Mie cel puțin mi-a dat așa o stare de bine că am greșit dozajul la expressor: am pus cești mari și cafea pentru cești mici. Reacția mea: am râs în hohote.

Sigur o să spui: ce legătura are asta cu ce se întâmplă acum?

Te înțeleg perfect. Toți avem de suferit într-un fel sau altul datorită acestei pandemii cu corona virus. Unii nu avem clienți, alții ramânem fără job, alții suntem nevoiți să concediem salariații, unii intrăm în panică. Nu este nimeni scutit de influențele negative din această perioadă. Fiecare dintre noi are trăirile lui.

Putem în schimb să alegem să ne schimbăm starea, chiar și pentru câteva momente. Schimbarea stării va aduce o creștere a sistemului imunitar, se schimbă starea celor din jurul tău, lucrurile par să se întâmple parcă altfel, vezi parcă lucrurile altfel.

Și să fim cinstiți cu noi: e adevărat că ne putem contagia, că sunt probleme economice, dar atât timp cât este pace, suntem mai mult sau mai puțin sănătoși noi și cei din jur, că avem ocazia să petrecem mai mult timp cu familia, cred că am putea să fim recunsocători pentru ceea ce avem și să ridicăm ochii spre cer să vedem că natura își vede de drumul ei.

Am putea să luăm exemplul naturii, al păsărilor, al copacilor, al tuturor vietăților și să ne vedem de viață. Nu cred că o barză, am citit că masculul ajunge primul la cuib și îl apără de ceilalți masculi, dacă nu își mai găsește cuibul de anul trecut se gândește să renunțe la viață. Dimpotrivă se adaptează și își caută noi soluții pentru un nou cuib.

Noi avem această posibilitate să ridicăm ochii spre cer, să ne inspirăm de la natura, să ne schimbăm starea, să fim recunoscători, să ne adaptăm și sa căutăm soluții.

Tu ce poveste ai despre cer?

Spor și încredere să ai,

Gabriela