Stai calm și focus pe gestionarea emoțiilor tale!
E cam greu în situații de criză să stai calm și să fii focusat pe gestionarea emoțiilor.
Personal am trecut de la furie la frică, de la frică la curaj, de la curaj la furie, dupa aceea la o stare de recunoștință și încredere care sper să mă țină cât mai mult cu toate sinusoidele unei zile.
Probabil că si tu ai trecut prin toate aceste stări și înca treci prin ele. Probabil că și tu încerci să te acomodezi și să îți reglezi stările. Vreau să îți spun că este absolut normal ce ți se întâmplă și de fapt cu toții avem tot felul de stări în momente de criză.
Sigur o să spui: cu ce mă ajută dacă știu că nu sunt singurul. E adevărat sigur nu o să te ajute, dar te va ajuta să știi că este important cum reacționezi în aceste momente.
Iar, pentru mine a știi cum reacționez în anumite momente a făcut o mare diferență.
Nu sunt o persoană care să meargă pe zona de ajutor social, sunt voluntar în multe acțiuni, dar tot timpul m-am străduit să ajut oamenii să înțeleagă că au solutiile sunt la ei și că au nevoie doar să conștientizeze acest lucru.
Sunt pentru principiul „să învățăm omul să pescuiască” nu „ să îi dăm un pește”. E clar că sunt situații și oameni care vor avea nevoie de ajutor să mănânce, pe aceea îi ajutăm. Eu mă adresez celor care au toate resursele la ei și au nevoie doar să conștientizeze acest lucru și să le scoată la lumină.
Și acum intră în scenă Dr. Edward Hawkins ( 1933-2002) filozof care a adus conceptele filozofice în stiințe, în matematică, în educație a creat „ Piramida nivelurilor constiinței” care este de fapt este o hartă a conștiinței umane bazată pe kinesiologie șicare a folosit o scală logaritmică pentru nivelurile de vibrație ale oamenilor ( vezi figura de mai jos).
Nu discutăm despre nivelurile de vibrație ale oamenilor, ci aș vrea să fim atenți la emoțiile din stânga piramidei și la tipurile de acțiuni umane care sunt scrise în dreapta piramidei. Dreapta piramidei este despre reacția noastră și cum ne gestionăm emoțiile.
Dacă ne uităm la frică și apatie vom observa că îi corespunde un comportament inert care duce la nemișcare. Am observat de-a lungul timpului în activitățile de coaching că atunci când ne este frică și suntem apatici, nu acționăm și nu întreprindem nimic.
Într-o perioadă normală aici se află cca 78 % din populație. Îți imaginezi că într-o perioadă de criză cu cuvântul „ frică” pe buzele tuturor acest procent este mult mai mare.
Dar să ne uităm mai sus pe piramidă, frica este la granița cu dorința, furia, mândria care dau ca și comportament hiperactivitatea, adică începem să acționăm împinși de factori externi. Dorința de a supraviețui, de a fi bine noi și familiile noastre, furia că nu e posibil să se întâmple așa ceva, ne poate mișca și face să acționăm. Ce am făcut de fapt: am trecut de la sentimentul de frică la dorință, la starea de furie.
Iar dacă ne uităm pe scală mai sus, vom vedea că ajungem la zona de curaj, încredere, optimism care corespunde unui comportament de bună dispoziție și productivitate.
Ce am observat de-a lungul timpului este că este valabilă această scală și invers: de la dreapta la stânga, adică să ne creem buna dispoziție și vom prinde curaj să acționăm așa cum ne-am propus.
Urcând pe scală ajungem la nivelul de înțelegere unde am înțeles că s-au situat Aristotel, Einstein, Freud, Marie Currie care au lucrat fără stres la pasiunile lor. Nivelurile peste 700 au fost atinse de Isus, Buddha, Krishna, e.t.c
Cercetătile arată că o persoana care a ajuns la nivelul 600, contrabalanseaza negativitatea a 10 milioane de oameni care se află sub 200, nivelul curajului.
Între frică și curaj există un prag pe care dacă îl depășim devenim activi, lucrăm la dorințele noastre și întreaga activitate. Totul se face cu antrenament zilnic.
Citeam în Instrumentele Titanilor, scrisă de Tim Ferriss, ca atât el cât și alți oameni care au o viață cu nivel ridicat practică la anumite intervale de timp, un trai auster, de genul: merg și trăiesc în adăposturi pentru cei fără casă, umblă cu aceleași haine mai multe zile, stau fără bani. Toate acestea ca să își identifice nivelul de rezistență și flexibilitate
Ce avem de făcut ca sa trecem la nivelul de curaj. Poți răspunde la câteva întrebări:
- Care este cel mai negru scenariu ce se poate întâmpla ție și celor apropiați?
- Ce soluții ai găsii?
- Ce ar fi de făcut ca să ieși de acolo?
- Ce mi se poate întâmpla dacă aplic?
Află răspunsurile și treci la acțiune ca și cum deja s-au întâmplat.
Dacă încă nu te-ai mișcat încă, atunci fă ceva pentru cineva din jur care are acum mare nevoie de ajutor. După ce vei face efectiv ceva, vei vedea că te vei simți mult mai bine și ai deja terenul pentru a merge mai departe.
Și încă ceva: vorbește și înconjoară-te cu cât mai multe lucruri, oameni, informații care te ajută să mergi înainte.
Dacă nu poți să faci nimic, atunci fă ceva ca să ai o stare de bine bună si va veni și momentul când vei găsii soluțiile.
Fă-ti curaj și pornește acum.
Starea ta de bine va influența in jur mult mai mulți oameni decât crezi. Totul este despre cum reacționezi și cum îți gestionezi reacțiile.
Îți mulțumesc și sper că a meritat să te citești articolul.
Dacă ți-a plăcut te invit să te abonezi la site sau pagina de facebook.
Dacă consideri că este potrivit acest articol pentru un prieten nu ezita să-l trimiți.
Tu ce poveste ai despre gestionarea emoțiilor?
Spor și încredere să ai,
Gabriela