Să ne împrietenim cu frica!

Să ne împrietenim cu frica! Când ai citit titlul probabil că ai reacționat și ți-ai spus: nu vezi ce se întâmplă în jur cum să mă imprietenesc cu frica!Așa am spus și eu când am citit prima dată în cartea -Piramida succesului- scrisă de Ron Jenson. Mi-au trebuit mulți ani ca să înțeleg cum să mă împrietenesc cu frica.

Prima dată când am citit nu am înțeles nimc, dar coach-ul cu care lucram atunci a însistat să lucrez pe această temă și să fac tot posibilul să o înțeleg.Tema fricii apăruse ca urmare a faptului că după mulți ani de business îmi scăzuse încrederea in mine atăt de mult ca îmi rula mereu în cap, că nu știu și nu mă pricep.

Aveam încrederea în mine sub zero și eram într-o stare emoțională foate joasă. Plângeam din orice.Probabil, te intrebi cum am ajuns acolo.Simplu: auzind tot timpul de la oamenii din jur deosebit de „prietenoși ”, că nu fac bine, că eu aș fi făcut altfel. Și luând tot ce auzeam la modul personal. Am lăsat cuvintele respective să mă afecteze.Cred că ai auzit și tu asemenea cuvinte sau poate le-ai adresat colegilor sau celor din familie.

Cum ajungi în stare de frică:

1. Nu cunoști ceea ce ai de făcut, nu cunoști locul unde trebuie să ajungi, nu cunoști următorii pași ai proiectului, e.t.c

2. Ți se spune continuu de copil: nu ești bun, nu te pricepi, nu ești în stare.

3. Tot timpul ești comparat cu ceilalți si cât de slab ești tu în raport cu ceilalți

4. Umărești tot felul de informații alarmiste și filme pline de violență

5. Stai într-o comunitate unde se propagă frica și ai impresia că tot ce faci nu este bine.Sunt doar câteva elemente care duc la apariția și instalarea fricii.

Ce se întâmplă in continuare: a început să îți fie frică, devii anxios și de la caz la caz ori „ înțepenești” de frică ori devii foarte „ activ”. Principiul este „ luptă sau fugi”. Pe termen lung avem toate șansle sa ajungem să ne îmbolnăvim. Să îți fie frică este omenește si este o reacție normală. Gestionarea ei este importantă.

Primul pas este să conștientizezi că este posibil să îți fie frică, al doilea este să te împrietenești cu frica și după aceea să acționezi funcție de concluzia la care ai ajuns.Dacă primul pas este poate mai ușor de recunoscut, poate nu mereu, al doilea pas necesită ceva de lucru cu tine.Frica de multe ori este reprezentată în mintea noastră ca o persoană mai mare sau mai mică. După ce ai identificat cum arată pune-i câteva întrebări persoanei imaginare:1. Cu ce te pot ajuta?2. Ce nevoie ai de la mine?Aici cred că este momentul cand ai zâmbit și te-ai gândit: cum să o ajut când mie îmi este frică.Da , exact așa: dă-i o mână de ajutor și o să ai o mare surpriză.

Eu cel puțin așa am avut când după ani de lucru cu minepe acesta temă, într-o sesiune de lucru cu buna mea prietenă Andreea pe tema vindecarea fricii am descoperit cum arăta frica mea.Frica mea era o persoană subțire, slabă, fricoasă la rândul ei, care stătea ascunsă după un dulap.Când i-am pus întrebările de mai sus, frica mi-a răspuns că vrea să o iubesc, să ne împrietenim și să mergem împreună la drum. Atunci mi-a adus aminte de ce spuen Ron Jenson:

Ai spune, dar de ce să mă împrietensc cu frica când nu îmi aduce nimic bun.Tocmai asta este întrebarea cea mai bună: ce ți-a adus bun frica de câte ori ai te-ai întâlnit cu ea?Poate te-a protejat, poate te-a făcut să devii conștient, poate te-a făcut să fi atent sau poate ți-a dat exact combustibilul, impulsul de care aveai nevoie ca să mergi mai departe.Mie cel puțin mi-a dat impulsul să scriu acest material care sper că îți este util.

Este cel mai bun moment să lucrezi cu tine, cu fricile tale.Nu aștepta să fi intr-o stare atat de joasă datorită fricii, încât să nu te poți misca, apelează la un coach, la un psiholog, la un mentor, la un prieten care să te ajute să ieși de acolo.

Nu pierde timpul și scoate la vedere fricile și împrietenește-te cu ele. Sunt de cele mai multe ori cel mai bun ajutor pe care îl ai tot timpul cu tine.Am atâtea povești de la clienții mei despre cum arată fricile încât putem face împreună un film. Este un antrenament continuu.

Îti mulțumesc că m-ai inostit până aici. Dacă ți se pare util și crezi că poate ajuta si pe altcineva te rog să îl trimiți și prietenilor tăi.

Sugestia mea: împrietenește-te cu frica și să aveți o călătorie plăcută împreună.

Dacă ai nevoie de mine nu ezita să mă contactezi.

Spor și încredere îți doresc,

Gabriela

Add a Comment

Your email address will not be published.