Familie!!!
Familie!!!
Ce poveste spunem familiei!
Dimineata este agitatie mare daca ai o familie numeroasa, fiecare vrea ceva, fiecare face ceva.
In plimbarille mele zilnice (ca sa imi indeplinesc obiceiul de a face 5.000 de pasi) pe care le fac dimineata am ocazia sa ma intalnesc cu multi oameni. Fiecare dntre cei pe care ii intalnesc sunt preocupati de ceea ce urmeaza sa faca, fie ca merg la serviciu, fie ca merg la scoala sau la gradinita, marea majoritate sunt preocupati de a ajunge la timp.
Azi in schimb mi-a atras atentia numarul de familii formate din mama, tata si copil care isi duc copiii la gradinita sau la scoala ( vezi fotografia). Am intalnit destule familii, compuse din mama, tata si copil sau bunica, bunic si nepot/nepoata care mergeau catre scoala sau gradinita. Unii mai seriosi, altii mai jucausi, dar cu siguranta toti aveau ceva de povestit intre ei. Am vazut tatici cu copiii, doar mamici cu copiii, copii singuri, unii mai somnorosi altii mai zambitori, toti incercand sa intre in dimineata unei noi zile.
Asta mi-a adus aminte de copilaria mea si de faptul ca mergeam cu mama si cu fratele meu mai mic (am 3 frati ) la gradinita. Mama mea in calitate de bunica isi duce si acum la gradinita una din nepoate.
Pentru mine acea amintire este inca vie pentru ca era o intreaga aventura sa ajungem la gradinita. Ne mutasem intr-un alt cartier la celalalt capat al orasului, iar mama pentru ca eu eram in ultimul an la gradinita a vrut sa imi pastrez colectivul si educatoarea, care este de fapt unul din mentorii si prima care m-a inspirat in copilarie sa devin educator. Dar, ca sa ajungem la gradinita era nevoie sa trecem de gara C.F.R prin doua variante. Prima varianta era sa urcam si sa coboram o pasarela care avea o multime de trepte si care pareau ca erau de inaltimea mea de copil, iar o alta sa trecem printre garniturile de trenuri de marfa.
Cum urcatul si coboratul pasarelei pentru 2 copii in jur de 4-5 era destul de greu, iar pentru mama mea un efort, plus ca dura si foarte mult ca timp, de multe ori ne strecuram printre vagoanele de tren. Aventura aici incepea: imaginati-va o garnitura de tren cu vagoane de marfa care stationau, pe mama mea care ne lua pe cate unul si ne urca pe pasarela de la capatul vagonului. Dupa ce noi eram sus pe pasarela se urca si cobora si mama pe partea cealalata si ne dadea jos unul cate unul. Ajunsi jos incepeam sa mergem printre liniile de cale ferata pana ajungeam pe partea cealalta in cartierul unde era gradinita. Pare simplu, dar daca se punea un miscare vreo garnitura din apropiere, imi aduc si acum aminte cum incepeam noi copii sa ne agitam sa nu cumva sa ramanem singuri fara mama.
Dupa cum observati nu s-a intamplat pentru ca probabil ca azi nu as fi scris despre aceasta amintire.
Constientizarea de azi este ca: fiecare experienta pe care o traim cu familia ne ramane adanc in memorie si este una din amintirile pretioase pe care o avem oricand la indemana si pe care o putem rememora si traii.
Gandidu-ma la familiile care merg impreuna la scoala, la gradinita, la job sau business pot spune ca acestia construiesc, pentru ei si pentru ceilalti membrii ai familiei, amintiri care vor aduce zambete pe fetele lor in viitor. Timpul pe care il petrecem cu familia cand suntem copii sau timpul petrecut de parinti, bunici cu copiii este cel mai lung timp petrecut de noi cu familia, dupa care acesta scade pentru ca cei care sunt copii cresc si vin alte responsabilitati.
Tim Urban exprima in cifre acest lucru: “ Se pare ca, atunci cand am absolvit liceul, consumasem deja 93 % din timpul pe care aveam sa-l petrec cu parintii mei. Acum ma bucur de ultimii 5% din timpul respectiv. Suntem la capat.”
Familia este singura legatura pe care nu o putem ignora, este locul in care invatam cum sa fim si cum sa nu fim, iar relatia cu mama si tata este cea care ne influenteaza intreaga viata.
“ Familia este scoala unde esti deopotriva profesor si elev.” Ioan Gyuri Pascu
Tu ce poveste vrei sa spui familiei peste ani?
Spor si incredere,
Gabriela
