De la frica de sărăcie la prosperitate!
De la frica de sărăcie la prosperitate!
M-am gândit mult dacă să scriu despre sărăcie sau nu.
În final m-am hotărât să scriu despre acest subiect nu prea plăcut: frica de săracie.
In cele ce urmează o să dezbat tema de la frica de sărăcie si cum să ai o gândire prosperă.
Pentru noi cei ce sunt români este normal să avem aceasta frică de sărăcie. Bănuiesc, că sunt mai mulți oameni din lume care simt acest lucru.
După al doilea război mondial, în regiunea Moldovei si nu numai in anii 1946 – 1947 a fost la propriu o foamete, o lipsă de mâncare. Totul a fost posibil pe fondul lipsei resurselor, urmare a războiului, a neimplicării autoritătilor, a secetei si a unei politici care a dus la un asemenea fenomen. Găsești pe internet multe informatii în aceste sens. Cum se manifestă în continuare acest fenomen si această frică de sărăcie instalată acum zeci de ani?! Cum se manifestă lipsa în general?
Probabil că ai cunoscut oameni care au trăit în acea perioadă si care nu aruncă nimic, că poate le tebuie la un moment dat. Sau persoane care oricâți bani au, spun mereu că nu au de ajuns. Sau, oameni cărora le este frică de ce se va întâmpla mâine si că vor rămâne fără clienți sau nu vor avea din ce trăii. Acestia sunt oameni care au copiat în subconștient un tipar al fricii de sărăcie. Este bine sau rău?! Nu există răspuns bun sau greșit..
Ce am înțeles în peste 14 ani de dezvoltare personală, 31 de ani de antreprenoriat si peste cinzeci si …. de ani de viață?! Ghicește tu câți!
Frica de sărăcie este în consțiinta colectivă. Ce putem face este să o acceptăm, să o întelegem, să ne împrietenim cu ea, să o vindecăm, să ne antrenăm și să acționăm conform unei gândiri orientate către prosperitate.
Sunt câțiva pași pe care îi poti face ca să treci de la frica de sărăcie la o gândire orientată spre prosperitate:
- Acceptă frica dacă ai identificat-o
- Intreabă-te: Ce mi-a adus bun? Cu ce m-a ajutat?
- Schimbă: Sunt sărac cu Sunt bogat; Sunt abundență. Sunt prosperitate. Sunt sănatos financiar,e.t.c.
- Zâmbește.
E simplu?! Nu! Ce poti face este sá lucrezi cu această frică și ai să constați că nu este așa fioroasă cum credea-i tu. Este acolo să te protejeze. M-am întâlnit cu această frică, atăt eu cât și clienții mei. De cele mai multe ori este ascunsă sub frica de a rămâne singur, frica de ridicol, teama de a fi criticat,e.t.c. Am constat că este mult mai ușor de lucrat cu ea decât ne imaginăm. De fapt când te simti blocat și nu mai cresti s-ar putea să ai undeva sub un “preș” o asemenea frică ascunsă. Nu este singura care te poate ține pe loc, dar este de luat în considerare.
Schimbarea începe cu noi, cu modul în care ne gândim la bani și resurse, și cu acțiunile pe care le întreprindem pentru a ne îmbunătăți situația financiară. Abundența este accesibilă tuturor, dar necesită determinare, educație, dorința de a învăța, de a te pregăti și a crește continuu. Este nevoie de antrenament continuu.
Dacă nu poti singur sau singură să lucrezi, te rog să îmi trimiti un mesaj ca să stăm de vorbă să vedem cu ce te pot ajuta. Dacă nu te pot ajuta eu, cu siguranță o să îți recomand pe cineva sau un instrument care să te ajute să treci de la frica de sărăcie la prosperitate.
Spor și încredere să ai în călătoria TA!
Gabriela,
Antrenor pentru claritatea minții